Orașul Rabat este înțesat de edificii istorice și culturale, motiv pentru care, din iunie 2012, o parte a sa a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Rabat este vizitat anul de zeci de mii de turiști, aceștia fiind atrași de climatul plăcut pe toată durata anului, de așezarea geografică privilegiată, pe litoralul Atlanticului, dar și de istoria sa fascinată. Rabat are un litoral de 60 de kilometri lungime, de-a lungul cărora sunt dispuse atât plaje nisipoase, cât și zone stâncoase. În timpul sejurului în Rabat, turiștii nu pot rata cartierul Kasbah. Acesta este înconjurat de ziduri înalte care datează din secolul al XII-lea, iar odată ce veți trece de acestea, veți descoperi o oază de liniște, unde vă veți putea bucura de plimbări prelungite. Orașul vechi Rabat găzduiește medina și cartierul evreiesc.
În ceea ce privește atracțiile turistice,
amintim și Moscheea Kasbah, cea mai veche moschee din Rabat, care datează din
anul 1150. Turiștii vor putea admira și Turnul Hassan. Acesta a fost gândit de
către Yacoub al-Mansour și trebuia să aparțină unei moschei. Yacoub al-Mansour a încetat din viață în anul
1150, iar proiectul său a fost abandonat. În timpul sejurului în Rabat, turiștii
vor putea vizita și Muzeul Oudaias și Grădinile Andaluzilor. Muzeul de
Arheologie din Rabat datează din 1932 și a fost amenajat astfel încât să poată găzdui
cele mai interesante artefacte arheologice din Maroc. Medina din Rabat are un stil arhitectonic
andaluzian, deoarece cea mai mare parte a clădirilor de pe cuprinsul său
datează din secolul al XVII-lea, din perioada în care musulmanii din zona
Andaluziei s-au stabilit în Maroc. Noi suntem de părere că și Muzeul de Artă Contemporană
din Rabat merită a fi vizitat. Este un muzeu micuț, dar, cu toate acestea,
cuprinde opere de artă de cea mai mare importanță.
Cât privește edificiile moderne ale orașului Rabat, turiștii nu pot rata Palatul Regal, care datează din 1950. Universitatea Muhammad V a fost înființată în anul 1957, totodată turiștii putând vizita și biblioteca națională. Rabat este un oraș extrem de fotogenic și la fiecare pas veți descoperi uși cu sute de ani vechime, lângă care turiștii adoră să se fotografieze.
Este imposibil să petreceți un sejur în Rabat și să nu vizitați Mausoleul lui Mahomed al V-lea și a celor doi fii ai săi. Turiștii vor avea ocazia de a vizita interiorul mausoleului, acesta fiind deschis pentru toate categoriile de turiști, nu doar pentru musulmani. În cazul în care timpul vă permite, vă sugerăm să vizitați și Chellah. Acesta este un vechi oraș medieval, situat la periferia orașului Rabat. Orașul a fost abandonat la începutul secolului al XII-lea, fiind mai apoi reconstruit de către sultanul Marinid. În Chellah domnește o atmosferă liniștită, care se situează în totală antiteză cu aglomerația din Rabat, astfel că s-ar putea să vă prindă bine câteva ore petrecute aici.